Călătorie între cer şi pământ în staţiunea turistică – Târgu-Ocna

Călătorie între Cer şi Pământ (CCP) dispune de un traseu de aproximativ 14 km care se desfăşoară aproape jumătate în interiorul Salinei şi jumătate în oraş şi pe dealurile şi pădurile învecinate. Participanţii vor porni din Piaţa Primăriei şi după câţiva kilometri vor parcurge depozitele de sare ale Salrom. Apoi concurenţii vor coborî în mină pe drumul de acces lung de 3 km şi 240 m diferenţă verticală de nivel. După ce ajung jos ei vor parcurge încă aproximativ 1km în zona turistică după care vor ieşi la suprafaţă pe acelaşi drum lung de 3km. Traseul continuă apoi prin pădure şi pe dealuri pe drumuri forestiere existente, dar şi pe poteci construite de organizator special pentru concurs. Regula „jocului” este că cei mai buni biciclişti vor parcurge acest traseu de 4 ori. După ce primii trec linia de sosire a 4-a oară concursul se încheie, iar ceilalţi participanţi care ajung la finish sunt opriţi indiferent de câte ture au făcut. În acest mod se va realiza departajarea şi clasamentul final. Informaţii detaliate despre concurs,puteţi găsi pe site-ul evenimentului www.calatorie.transalpinbike.ro ; www.salrom.ro şi pe pagina de Facebook: facebook.com/Turism-Saline; facebook.com/calatorie.

Similar Posts

  • Inaugurare utilaj de macinare sare la Mina Transilvania, Salina Ocna Dej

    Inaugurare utilaj de macinare sare la Mina Transilvania, Salina Ocna Dej – 2020

    Societatea Naţională a Sării S.A a inaugurat un nou utilaj de macinare sare la Mina Transilvania, Salina Ocna Dej destinat prelucrării sării geme

    In acest weekend la Salina Ocna Dej, sucursala a Societatii Nationale a Sarii S.A, a avut loc inaugurarea unui utilaj nou destinat prelucrarii sari geme, respectiv ,,Moară cu destinată măcinării sării,, producție Spania 2020 cu o productivitate de 300 tone/oră.

    Mentionam ca echipamentul vechi care a fost înlocuit, avea o capacitate de producție până la 90 tone/oră, fiind net inferior utilajului nou achizitionat.

    Unul dintre beneficiile achizitionarii noului utilaj este reprezentat de avantajul obținerii a 2 sorturi principale de sare, alternativ, prin trecerea rapidă de la un sistem de sortare la altul.
    Se poate obține astfel, în funcție de necesități, fie sare măcinată cu granulație de 0 ÷ 15 mm, fie sare cu granulația 0 ÷ 8 mm (ce include sorturile 4 ÷ 8 mm, 0 ÷ 4 mm și 0 ÷ 0,1 mm).
    Investiția realizată de Societatea Nationala a Sarii S.A la Sucursala Salina Ocna Dej, se ridică la o valoare de aproximativ 270.000 euro.

    Citeste aici comunicatul complet: “Inaugurare utilaj de macinare sare la Mina Transilvania, Salina Ocna Dej”

  • Vă invităm să ne vizitați la Târgul de Turism al României, gazduit de Romexpo în perioada 21-24.02.2019

    Societatea Națională a Sarii S.A. – SALROM este prezentă ca expozant și în acest an la cel mai mare târg de turism al României.
    Vă invităm să ne vizitați la Târgul de Turism al României, gazduit de Romexpo în perioada 21-24.02.2019.

  • Calatorie spre centrul pamantului 2015 – Salina Slanic Prahova

    Pe 22 februarie 2015, duminica, vei avea ocazia sa pedalezi in mare viteza prin salile cunoscutei mine de sare Slanic Prahova, la o adancime de 208 metri. Concursul este de tip XCO (Cross country Olimpic) insa nu trebuie sa te sperie titulatura pentru ca evenimentul se adreseaza biciclistilor „normali”, care iubesc sa iasa din casa si sa se plimbe pe bicicleta in natura.

    Traseul de la editia anului trecut a avut o lungime de 3 km care s-a parcurs de mai multe ori, iar anul acesta este posibil sa sufere cateva modificari. La finalul timpului alocat, cine a facut cele mai multe ture castiga. Astfel, spre deosebire de un concurs timp XCM (Cross country Maraton), unde ai timp sa-ti mai tragi sufletul, sa te mai opresti la un izvor, sa mai admiri un peisaj, concursurile XCO sunt mai alerte, iar efortul pe care il depui trebuie sa fie la cote inalte inca de la start. Dar, pana la urma telul principal nu este sa castigi cu orice pret ci sa te simti bine alaturi de prieteni si pasionati de bicicleta asemeni tie.

    Si, cel mai frumos este faptul ca salina nu va fi inchisa publicului larg si turistilor care vizitau intamplator sau intantionat mina in ziua de duminica. Apoi, celalalt cel mai frumos fapt este ca alaturi de tine va putea cobora gratuit in mina inca o persoana la alegerea ta, familie sau prieten, pentru a te incuraja si asista in timpul si dupa concurs.

    Avand in vedere ca evenimentul nostru are un statut special si se desfasoara intr-o zona deosebita te rugam sa citesti cu mare atentie Regulamentul si sa fi foarte atent la Program. Concurentii nu vor cobora cu liftul normal ci in grup organizat pe spirala de acces, 208 metri verticali si 3,1 km lungime, la vale. Din acest motiv trebuie sa respecti cu strictete Programul detaliat pe care ti l-am pus la dispozitie.

    Informatii suplimentare pe site-ul http://www.calatorie.transalpinbike.ro/#inscrieri

  • Calatorie intre Cer si Pamant, Salina Tg. Ocna, 10-11 Iunie 2017

    “Călătorie între Cer şi Pământ” , editia a V-a, Targu Ocna, jud. Bacau, 10-11 iunie 2017

    Societatea Naţională a Sării S.A. (S.N.S. S.A.) in colaborare cu Primaria Targu Ocna si Asociatia Sportiva TransAlpin Bike, organizeaza in perioada 10 – 11 iunie 2017, a cincea editie a concursului de MTB XC si Trail Run din Romania desfasurat atat outdoor cat si indoor.

    In premiera pentru 2017, pentru iubitorii de alergare, noutatea absoluta de anul acesta este introducerea probei de Trail Run. Alergatorii au la dispozitie 2 lungimi de traseu – cross 5 km si semimaraton 21 km, care se desfasoara in mare parte pe traseul de bicicleta, evident in zile diferite: sambata – alergare, duminica – ciclism.

    Startul se va da din Piata Primariei Targu Ocna de unde, timp de 120 minute, concurentii vor pedala pe un traseu cu o lungime totala de 15 km din care jumatate la suprafata, jumatate in subteran, spre centrul pamantului, prin intunericul din tunelurile cu o lungime de nu mai putin de 3 km. Concursul se va desfasura la Targu Ocna, jud. Bacau, pe un traseu vizibil marcat, pe strazile orasului, prin padurile si pe dealurile invecinate si la 240m sub pamant in mina de sare Trotus din Salina Targu Ocna (temperatura in mina este de 12 grade, iar umiditatea de 50%).

    Informatii suplimentare pe site-ul http://calatorie.transalpinbike.ro/

  • Calatorie spre centrul pamantului

    Calatorie Spre Centrul Pamantului (CSCP) este un concurs de mountain bike cross country cum nu au mai fost pana acum in Romania si probabil nici in Europa. CSCP este anul acesta la prima editie si se desfasoara in interiorul salinei Slanic Prahova. Da, ai citit bine! Vei cobora cu bicicleta ta in mina si te vei plimba nu doar prin zona turistica dar si pe tunelul special de acces, zona restrictionata si, in mod normal, inchisa publicului.

  • Analiza perspectivelor dezvoltarii industriei materialelor de constructii – Salina Ocnele Mari, 10 Iunie 2021

    Analiza perspectivelor dezvoltarii industriei materialelor de constructii Salina Ocnele Mari, 10 Iunie 2021

    Organizator:
    CNAIR S.A. in colaborare cu Societatea Nationala a Sarii S.A.
    S.E.M. Ramnicu Valcea

    Participanti:
    – Ministerul Transporturilor si Infrastructurii Rutiere
    – Ministerul Economiei, Antrepenoriatului si Turismului
    – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
    – Agentia Nationala pentru Resurse Minerale
    – Agentia Nationala pentru Protectia Mediului
    – Centrul de Studii Rutiere si Informatica
    – Reprezentanti a Antrepenorilor si Directiilor Regionale de Drumuri si Poduri
    – Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.
    – Societatea Nationala a Sarii S.A., S.E.M. Ramnicu Valcea

    Citeste aici comunicatul complet: „Analiza perspectivelor dezvoltarii industriei materialelor de constructii Salina Ocnele Mari, 10 Iunie 2021”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *