Salina Tg. Ocna - Bacau
Asezare si istoric
Salina Târgu Ocna este situată în inima Moldovei, pe valea pitorească a Trotuşului, în perimetrul oraşului Târgu Ocna, judeţul Bacău, accesul spre salină fiind asigurat de calea ferată Adjud-Ciceu şi de drumul naţional 12A, prin municipiul Oneşti.
Există o veche legendă conform căreia în zonă se găseau păduri seculare unde îşi aveau sălaşul haiduci şi tâlhari. Se spune că un astfel de haiduc, urmărit fiind de poteră, a căzut într-o groapă de sare, descoperirea scăpându-l pe acesta de pedeapsă.
Anii 1400
Între anii 1407-1434, pecetea localitatii reprezenta un salgau (un miner venit de dincolo de Carpati) cu un ciocan de taiat în mâna.
În aceasta zona, exploatarea sarii se efectua de catre localnici care extrageau sare necesara propriului consum, surplusul fiind comercializat.
Pâna în a doua jumatate a secolului al XIX-lea, exploatarea sarii la Târgu Ocna s-a realizat în ocne sub forma de clopot (în zonele cu coperta mica).
În secolul al XVIII-lea, la Târgu Ocna se deosebesc doua categrii de muncitori: muncitorii liberi (refetasi si salgai) si criminalii (“ocnasi”) – care erau condamnati la munca pentru grave delicate.Ocnasii ramâneau 24 de ore în adâncul minei, pentru a economisi timp si pentru marirea productiei (cererile fiind tot mai mari), aceasta situatie având repercusiuni asupra sanatatii detinutilor. Domnitorul Grigore Ghica a fost impresionat de soarta acestora care îsi ispaseau pedeapsa fara sa mai iasa din ocna “fara a se bucura vreodata de lumina si aer curat, din care li se pricinuise de multe ori boale grele si chiar perderea vietii” si a dispus “a se înfiinta din veniturile Departamentului lucrarilor publice o închisoare solida cu zid prin pregiur în apropiere de Groapa Ocnei, care va sluji de adapost vinovatilor în vreme de noapte.” Terminat în 1855, edificiul, spectaculos ca aspect, a impresionat prin trainicie si dotari si a fost denumit “Castelul ocnasilor”.
Anii 1800
Pâna în anul 1800 conditiile de munca erau grele, durata zilei de munca era de 11-12 ore, lipseau masurile de protectie a muncii si asistenta medicala, iar taierea sarii se facea manual cu dalta si ciocanul.
În perioada 1870-1968, în minele Moldova Veche (mina Carol I) si Moldova Noua (mina Carol II) exploatarea sarii s-a efectuat în camere trapezoidale. Extragerea sarii s-a realizat, descendent, în patru camere mari trapezoidale dispuse în jurul unui pilier central.
În salina Târgu Ocna, sarea era transportata cu carele sau pe saua cailor, ambalata în saci facuti din piele de bivol, iar dupa data de 28.09.1884, când a fost inaugurata calea ferata Adjud-Tg. Ocna, sarea a fost transportata de la gura de extractie la gara Târgu Ocna cu carele.
Anii 1900 - Deschiderea galeriei "UNIREA"
În decembrie 1982, în vederea eficientizarii transportului de sare, au început lucrarile de amenajare si apoi de deschidere a galeriei “Unirea”, prevazuta cu transportor cu banda. Doi ani mai târziu s-a inaugurat galleria “Unirea”, iar la 10 august 1985, s-a dat în folosinta releul de benzi transportoare.
În prezent exploatarea sarii se realizeaza la orizonturile X si XI mina Trotus, iar activitatea de turism este concentrata la etajul IX. Desprinderea sarii de masiv se realizeaza printr-o tehnologie de lucru similara cu cea aplicata mondial si cuprinde urmatoarele operatii: copturirea, havarea, perforarea, încarcarea si împuscarea gaurilor de mina, transportul sarii.
Spatiile interioare ale minei vizitabile sunt sali si coridoare boltite sau cu tavan plat, cu suprafata neregulata.
BAZA TURISTICA
În paralel cu activitatea de exploatare, prelucrare şi comercializare a sării, la Salina Târgu Ocna s-a dezvoltat, în ultimii ani şi activitatea de turism
Acces şi microclimat
Temperatura constantă de 12ºC, umiditatea de circa 50%, lipsa curenţilor de aer şi prezenţa aerosolilor salini, au făcut din marile goluri rezultate în urma excavaţiei sării, locuri de neuitat pentru relaxare, agrement şi sănătate.
Strand cu apa sarata
La salina Târgu Ocna, serviciile turistice s-au diversificat prin amenajarea din anul 2010 la suprafaţă, în incinta sucursalei, o modernă bază de agrement.
Locaţia dispune de: un ştrand cu apă sărată, duşuri, cabinet medical, terasă şi magazin. Pentru un ambient plăcut sunt puse la dispoziţia turiştilor şezlonguri şi umbrele de soare. Cadrul natural completează reţeta pentru o zi de neuitat.
Ştrandul cu apă sărată este deschis zilnic în sezonul cald între orele: 10:00-20:00.
Mina turistică
Din anul 2005, potenţialul turistic al Salinei Târgu Ocna s-a concentrat la orizontul IX al minei Trotuş. In mina turistică a fost amenajată o baza modernă de turism şi agrement.
În anul 1992, în inima masivului de sare, a fost realizată prima biserică ortodoxă subterană din Europa, cu hramul Sf. Varvara – ocrotitoarea minerilor. În faţa altarului se află catapeteasma constituită din 24 de icoane. De o parte şi de alta a altarului veghează icoanele Sf. Muceniţe Varvara şi Sf. Paraschiva.
Iconostasele, scaunul împărătesc, aplicele şi frumosul candelabru, ce asigură iluminarea bisericii, au fost meşteşugite cu migală de mineri – artizani ce au dăruit o picătură din sufletul lor mare pentru veşnicie. În fiecare an, pe data de 4 decembrie, când se prăznuieşte hramul acestei biserici, se oficiază slujba de cinstire şi pomenire la care participă salariaţii unităţii, familiile acestora şi locuitori din zonă.
Dotari şi activităţi interioare
Amplasată la 240 m adâncime şi desfaşurată pe o suprafaţă de 13.000 mp, locaţia oferă condiţii optime pentru relaxare, activitati sportive pe terenurile de: minifotbal, baschet, tenis de câmp, tenis de masă, cunoaştere şi reculegere în lăcaşul sfânt al bisericii. Lacul cu apă sărată şi cascada completează un peisaj fascinant.
Pentru copii sunt amenajate spaţii de joacă dotate cu leagăne, tobogane şi balansoare, toboganele gonflabile fiind locul preferat al micuţilor vizitatori.
Jocurile mecanice constituie o atracţie pentru turişti, indiferent de vârstă iar cunoscătorii se pot delecta cu o partidă de biliard.
În subteran există spaţiu pentru gimnastică şi un punct de prim ajutor. Salina Targul Ocna va pune la dispozitie un chioşc alimentar, o terasa şi un magazin de souveniruri. Trecând pragul noului „Muzeu al sării” eşti învăluit în lumina cunoaşterii. Aici poţi afla date despre geneza, evoluţia exploatării şi prelucrarii sării, virtuţile sale terapeutice şi poţi admira exponate interesante ce amintesc de trecut.
La Târgu Ocna se oferă inedit, relaxare, sănătate, cunoaştere şi nu în ultimul rând, tradiţionala ospitalitate moldovonească. Imensitatea golurilor subterane, labirintul galeriilor de mii de metri, moderna bază de turism, îţi creează impresia unui „oraş din adâncuri”.
Alte obiective şi atracţii turistice
Din punct de vedere geografic, regiunea Târgu Ocna este situată la baza versantului estic al Carpaţilor Orientali, în zona Subcarpaţilor Moldovei. Relieful este accidentat, având cote cuprinse între 400m-600m. Oraşul Târgu Ocna este situat în SV judeţului Bacău, într-o zonă depresionară, la confluenţa pârâului Slănic cu râul Trotuş.
Natura a fost generoasă cu această regiune, bogăţiile naturale fiind variate: păduri, livezi, vii, ape, terenuri agricole precum şi importante zăcăminte de: cărbuni, sare, minerale pentru construcţii şi ape minerale.
Valoarea turistică a zonei este completată de o serie de obiective şi atracţii turistice, printre care: mănăstirea Bogdana, mănăstirea Adormirea Maicii Domnului – Borzeşti, centrul de cultură Rosetti Tescanu – George Enescu, Schitul Ştefan cel Mare, staţiunea Slănic Moldova, mănăstirea Măgura Ocnei, Biserica fostei mănăstiri Răducanu, parcul „Măgura”, monumente comemorative şi clădiri cu valoare arhitectonică şi istorică.
GALERIE FOTO
PROGRAM VIZITARE - SALINA TG. OCNA
Valabil pentru luna DECEMBRIE – 2024:
- Ultima modificare - 07/05/2024
Valabil pentru luna IANUARIE – 2025:
- Ultima modificare - 07/05/2024
Valabil pentru luna FEBRUARIE – 2025:
- Ultima modificare - 07/05/2024
IMPORTANT!
Toți vizitatorii au obligația respectării indicațiilor personalului salinei și a celor de pe afișele și indicatoarele montate.
Pentru grupuri organizate, vă rugam să anunțați din timp data, ora aproximativă de sosire la salină și mărimea grupului. Puteți face acest lucru telefonic sau pe adresa de e-mail salina@salina.ro.
Înștiințarea dumneavoastră ne ajută să suplimentăm numărul mijloacelor auto necesare pentru a reduce cât mai mult timpii de așteptare.
Vă mulțumim!
Tarife standard: Luni - Vineri
Aplicabile per persoană / 1 zi
-
Copii pana in 3 ani Gratuit
Cu recomandare medicală, sau pe raspunderea adultului insotitor
-
Copii și elevi 30 lei
-
Studenți 35 lei
Varstă maximă: 26 ani
-
Adulți 45 lei
-
Seniori 40 lei
-
Adulți cu dizabilități 35 lei
-
Copii 3-18 ani cu dizabilități 25 lei
-
Însoțitor persoane cu dizabilități 35 lei
Tarife standard: Sâmbătă - Duminică
Aplicabile per persoană / 1 zi
-
Copii pana in 3 ani Gratuit
Cu recomandare medicală, sau pe raspunderea adultului insotitor
-
Copii și elevi 35 lei
-
Studenți 40 lei
Varstă maximă: 26 ani
-
Adulți 50 lei
-
Seniori 45 lei
-
Adulți cu dizabilități 35 lei
-
Copii 3-18 ani cu dizabilități 25 lei
-
Însoțitor persoane cu dizabilități 35 lei
Grupuri: Luni - vineri
Tarife aplicabile per persoană / 1 zi
-
Minim 10 adulți 40 lei
+ 1 insoțitor gratuit
-
Minim 10 copii și/sau elevi 25 lei
+ 1 insoțitor gratuit
-
Minim 10 studenți până în 26 ani 30 lei
+ 1 insoțitor gratuit
-
Minim 10 seniori (65+ ani) 35 lei
+ 1 insoțitor gratuit
Grupuri: sâmbătă - duminică
Tarife aplicabile per persoană / 1 zi
-
Minim 10 adulți 45 lei
+ 1 insoțitor gratuit
-
Minim 10 copii și/sau elevi 30 lei
+ 1 insoțitor gratuit
-
Minim 10 studenți până în 26 ani 35 lei
+ 1 insoțitor gratuit
-
Minim 10 seniori (65+ ani) 40 lei
+ 1 insoțitor gratuit
ABONAMENTE: Luni - Duminica
5 (cinci) intrari ce pot fi folosite într-un interval de maxim 7 (șapte) zile consecutive.
Tarife valabile per persoană / 1 zi.
-
Adulți 40 lei
-
Copii și elevi 25 lei
-
Studenți 30 lei
Vârsta maximă: 26 ani
-
Seniori 35 lei
65+ ani
5 (cinci) intrari ce pot fi folosite într-un interval de maxim 7 (șapte) zile consecutive.
Tarife valabile per persoană / 1 zi.
ștrand
Luni – Vineri
-
Bilet adult 45 lei
-
Bilet copii / elevi 30 lei
-
Studenți 35 lei
-
Seniori peste 65 de ani 40 lei
-
Copii sub 3 ani Gratuit
Sâmbătă – Duminică
-
Bilet adult 50 lei
-
Bilet copii / elevi 35 lei
-
Studenți 40 lei
-
Seniori peste 65 de ani 45 lei
-
Copii sub 3 ani Gratuit
*Tarif unic de intrare după orele 16:00 – 25 ron/persoană.
**Notă: În zilele în care condițiile meteo sunt nefavorabile, ștrandul este închis.
Reguli generale pentru achiziționarea biletelor de vizitare
Biletele, respectiv abonamentele pot fi achiziționate si online de pe Easy2visit și Eventim.
Biletele, respectiv abonamentele sunt valabile pentru o singura intrare pe zi.
Ghizii de turism atestați au gratuitate indiferent de mărimea grupului pe care îl insoțesc, în baza atestatului sau a ecusonului de ghid turistic.
Copiii mai mici de 3 ani au intrarea gratuită. Accesul acestora se face pe baza avizului/recomandării medicului de familie sau a pediatrului. In lipsa avizului, accesul copilului se face pe răspunderea adultului însoțitor.
Reducerile de grup se acordă doar dacă se întrunește numărul minim valabil la aceeași categorie (ex: 10 copii sau 10 adulți). Nu se acordă reducere pentru grupuri mixte (ex: 4 adulți și 6 copii).
Reducerea pentru elevi se acordă doar dacă se prezintă carnetul de elev vizat la zi.
Reducerile pentru studenți se acordă persoanelor până în 26 ani, în baza actului de identitate și a legitimației/ carnetului vizate la zi.
Reducerile pentru seniori se acordă persoanelor de peste 65 ani în baza unui act de identitate.
Reducerile pentru persoanele cu dizabilități se acordă în baza actului de identitate și a certificatului de handicap grav sau accentuat, respectiv handicap grad I sau grad II.
Mentiuni
Accesul cu animale de companie este interzis.
Este interzisa introducerea si folosirea namolului in incinta strandului cu apa sarata.
Alte tarife
-
Masă billiard (30 min) 15 lei
-
Tenis de masă (30 min) 10 lei
-
Minigolf (60 min) 10 lei
-
Tobogane gonflabile (15 min) 10 lei
-
Karturi mici - 15 min / 30 min 10 / 20 lei
Pentru copii cu vârsta între 3 - 8 ani
-
Karturi mari (15 min / 30 min) 15 / 25 lei
Pentru copii și adulți cu vârsta între 5 - 90 ani
-
Aparat de box (3 fise) 5 lei
-
Scaun VR (1 fisă) 20 lei
-
Taxă utilizare sală spectacole (per oră) 350 lei
-
Taxă per eveniment - Biserica „Sf. Varvara” 250 lei
Contact
Sucursala Salina Tg. Ocna
Str. Salinei, nr.12, loc. Targu Ocna, jud. Bacau, CP 605600, ROMÂNIA
Tel: (+40 ) 234 344 017
Tel: (+40 ) 372 777 573
Tel: (+40 ) 372 777 574
Fax: ( +40 ) 234 344 022