Vă invităm la Spectacolul de stele in Salina Slanic – Vineri 19 iulie 2019 – Apollo 11 – 50 de ani de la aselenizare
Societatea Nationala a Sarii S.A, in colaborare cu ASTROLIFE SRL, organizeaza,vineri, 19 iulie 2019, incepand cu ora 13.00, in Mina Unirea din Salina Slanic, evenimentul: „APOLLO 11 –50 de ani de la aselenizare”. Evenimentul, al carui amfitrion va fi cosmonautul dr. ing. Dumitru Prunariu, membru de onoare al Academiei Române, singurul roman care a ajuns în spatiul cosmic, va avea loc sub egida a 100 de ani UAI – Uniunea Astronomica Internationala, la care Romania este membru fondator. Iubitorii de astronomie vor avea ocazia sa celebreze în prezența inițiatorilor proiectului si a invitaților, jumătate de veac de istorie de la aselenizare, odată cu inaugurarea oficială a „Supernova Planetarium”, cel mai mare planetariu din România, instalat intr-o salina, la o adâncime de 208 metri.
Domul „Supernova Planetarium” instalat in Mina Unirea din Salina Slănic si pus in functiune din 2018, are cele mai mari dimensiuni din România, respectiv diametrul de 16 metri, dar și cel mai luminos sistem de proiecție de rezoluție 4K, cu sursă de lumină laser (24000 lumeni) fiind în același timp unul dintre planetariile mobile cele mai mari din Europa și din lume, la acest nivel.
In incinta domului se desfasoara inca din anul 2018, expozitia “Incursiune in Univers”, in cadrul careia turiștii au ocazia să participe la prezentări interactive ale universului cu fascinantele constelații, planete, sateliți, galaxii, comete, asteroizi, exoplanete etc.
Vă așteptăm la Spectacolul de stele in Salina Slanic – Vineri 19 iulie 2019
Informatii suplimentare: http://www.planetariu.ro
Informatii suplimentare: https://www.facebook.com/planetariu.ro