Similar Posts
Călătorie între cer şi pământ în staţiunea turistică – Târgu-Ocna
ByAndrei MCălătorie între Cer şi Pământ (CCP) dispune de un traseu de aproximativ 14 km care se desfăşoară aproape jumătate în interiorul Salinei şi jumătate în oraş şi pe dealurile şi pădurile învecinate. Participanţii vor porni din Piaţa Primăriei şi după câţiva kilometri vor parcurge depozitele de sare ale Salrom. Apoi concurenţii vor coborî în mină pe drumul de acces lung de 3 km şi 240 m diferenţă verticală de nivel. După ce ajung jos ei vor parcurge încă aproximativ 1km în zona turistică după care vor ieşi la suprafaţă pe acelaşi drum lung de 3km. Traseul continuă apoi prin pădure şi pe dealuri pe drumuri forestiere existente, dar şi pe poteci construite de organizator special pentru concurs. Regula „jocului” este că cei mai buni biciclişti vor parcurge acest traseu de 4 ori. După ce primii trec linia de sosire a 4-a oară concursul se încheie, iar ceilalţi participanţi care ajung la finish sunt opriţi indiferent de câte ture au făcut. În acest mod se va realiza departajarea şi clasamentul final. Informaţii detaliate despre concurs,puteţi găsi pe site-ul evenimentului www.calatorie.transalpinbike.ro ; www.salrom.ro şi pe pagina de Facebook: facebook.com/Turism-Saline; facebook.com/calatorie.
LA MULTI ANI!
ByAndrei MSfintele Sarbatori de Craciun si Anul Nou sa va aduca sanatate, putere de munca si multe satisfactii alaturi de cei dragi! Sarbatori Fericite si La Multi Ani!
Concert extraordinar „2 vieti pentru muzica” – Salina Tg. Ocna
ByAndrei MConcert extraordinar „2 vieti pentru muzica” – Salina Tg. Ocna
30 de ani de cariera Daniela Vladescu si Bianca Ionescu.
In program arii si duete celebre, cantzonete, slagare romanesti si internationale.
Prezentator si organizator: Cristinel Coman
Informatii suplimentare pe site-ul Salinei Tg. Ocna
Atelier de creație „Sarea-n bucate – murături pentru iarnă – asortate și SĂRATE”.
ByAndrei MSâmbătă și duminică, 22 și 23 octombrie 2022, în incinta Bazei Turistice Salina Ocnele Mari, se organizează un eveniment dedicat sării și produselor tradiționale de toamnă.
„Oricât de dulci și bune sunt zahărul și mierea, sarea dă gustul mâncării, iar fără sare mâncarea nu are gust!”
Vă așteptăm într-un spațiu inedit, cu muzică, tradiții și tot felul de surprize!
Calatorie spre centrul pamantului
ByAndrei MCalatorie Spre Centrul Pamantului (CSCP) este un concurs de mountain bike cross country cum nu au mai fost pana acum in Romania si probabil nici in Europa. CSCP este anul acesta la prima editie si se desfasoara in interiorul salinei Slanic Prahova. Da, ai citit bine! Vei cobora cu bicicleta ta in mina si te vei plimba nu doar prin zona turistica dar si pe tunelul special de acces, zona restrictionata si, in mod normal, inchisa publicului.
