Societatea Naţională a Sării
Praid

Baza Turistica

Salina Praid din localitatea cu acelaşi nume, pe valea pârâului Corund, se află în zona centrală a României, în partea estică a Transilvaniei, în bazinul Praid, denumit “Ţinutul Sării” după cum a fost consemnat într-un document din secolul al XVIII-lea. În centrul Praidului se află răscrucea de drumuri prin care se poate ajunge spre nord, peste pasul Bucin, în Gheorgheni, iar spre sud-est prin Corund, în Odorheiu-Secuiesc. Bazinul Praidului este delimitat dinspre nord, est şi sud-est de Munţii Gurghiului şi din partea sud-vestică de platoul Siclod prin versantul Harom. Principala atracţie a zonei este salina a cărei istorie de început datează de pe vremea romanilor.

Acces şi microclimat

În galeriile exploatate, cu volume gigantice de zeci şi sute de metri cubi, microclimatul este stabil, caracterizat prin temperatura constantă de cca.12ºC, umiditatea aerului de cca.50% şi cu aerosoli salini cu efecte terapeutice.

Atracţii turistice

Sălile din subteran sunt dotate cu sistem de iluminat, terenuri de joacă pentru copii, restaurant, bufet, mese de biliard, terenuri de sport, bănci pentru odihnă, capelă ecumeinică, toate acestea având rolul de a oferi un mod cât mai plăcut pentru petrecerea timpului.

Arta în subteran - Cu ocazia taberelor de creaţie artistică organizate, salina se îmbogăţeşte în fiecare an cu lucrările sculptorilor şi pictorilor.

Capela ecumenică - amenajată într-una din camerele salinei, este unicat în Europa şi dă o nouă dimensiune a modului de folosire a acestor cavităţi de către om şi pentru om. Hramul acestei capele ecumenice este Sfântul Ioan de Nepomuk, a cărui statuie sculptată în sare a fost amplasată în interiorul capelei. Tot în sare este sculptat altarul, având baza triunghiulară, care simbolizează Sfânta Treime.

Capela a fost sfinţită în anul 1993, de către preoţi a trei culte, ortodox, romano-catolic şi reformat, ceea ce demonstrează cât se poate de elocvent existenţa unei căi sigure de conciliere etnică şi confesională. În capelă sunt două statui din secolul al XVIII-lea, Sfânta Fecioară cu Pruncul şi Sfântul Anton, iar cele şase vitralii luminate creează efectul de lumină naturală

Muzeul - Bogat în cristale de sare, instrumente şi unelte folosite în exploatarea şi transportul sării şi în obiecte de artă populară, constituie un punct de atracţie pentru numeroşii vizitatori ai salinei.

Galeria vinurilor – cuprinde o selecţie din 25 viniculturi din 6 ţări europene, însumând 275 feluri de vin.

La solicitarea oaspeţilor se pregătesc platouri reci, degustarea a altor 50 de soiuri de vin, oaspeţii având posibilitatea de a cumpăra aceste vinuri, precum şi curs de iniţiere în cultura vinului. Efectele produse prin spaţiul din salină, lumină şi sunet împreună cu aceste vinuri minunate oferă momente de neuitat pentru fiecare vizitator.

Ştrand cu apă sărată

Lângă Salina Praid a fost redeschis din 2014, dupa realizarea unei investitii de 1,5 mil Euro, ştrandul cu apă sărată modernizat si extins.

Ştrandul, deschis pe toata perioada sezonului cald, are 3 bazine cu apa sarata, punct sanitar, restaurant cu autoservire, trei baruri din care unul in bazinul principal, magazin cu articole de plaja si suveniruri.

Alte obiective şi atracţii turistice

Valoarea turistică a zonei este completată de o serie de obiective în apropierea Salinei Praid: Muntele de sare de la Praid, Lacul Ursu de la Sovata, centrul de ceramică de la Corund şi staţiunea balneo-climaterică Sovata.

De asemenea, această zonă pitorească, oferă turiştilor ocazia de a participa la nenumărate evenimente: renumitul eveniment de la Praid - Festivalul Sarmalelor, Balul Strugurilor, Zilele Tineretului, Întâlnirea Motocicliştilor, Festivalul Narciselor, Sărbătoarea Păunului, Ziua celor 1000 de secuience, Târg de ceramică, Festival Muzical, Festivalul Berii, Jocurile Iernii, Târg de Sf. Ana, Festival de dansuri populare, Târg de Sf. Iosif, Târg de Sf. Lazăr, Târg de Sf. Tereza şi multe altele.